Mandalele



Hello ladies and gentlemen!
Și copii de toate vârstele!
It is me, yet again.

Joi, 4Mai, în Grădina Magică a Lavandei s-a ținut un nou eveniment, se simte apropierea lavandei în cele din urmă.
Am ajuns în grădină și deja se vedeau adolescenții și adulții cu care aveam să îmi petrec timpul, m-am grăbit în casă pentru a-mi lasă ghiozdanul pe scaunul meu drag din bucătărie și m-am grăbit lângă coordonatoare. Aceasta își ține discursul, mă prezintă în fața celorlalți și mă ia prin surprindere, spunându-mi că e timpul de a ține un discurs pentru ceilalți adolescenți legat de evoluția mea din gradină.

Am fost luată prin surprindere, într-adevăr, nu am mai ținut discursuri în fața altor persoane din clasele gimnaziale când participam la diferite competiții și trebuia să vorbesc în fața profesorilor. Însă, am respirat adânc și am început a vorbi și mare mi-a fost surpriza când am terminat și am realizat că pentru prima dată am putut ține un discurs fără a mă bâlbâi. Am reușit sa fac contactul vizual cu cei din fața mea. M-am simțit minunat, puteți crede așa ceva?! Desigur, pentru unii dintre voi, dragi cititori, vouă vi pare o nimica toată, o banalitate, dar pentru mine acest nimic, îmi demonstrează că nu mai sunt copilul mic și timid, îmi arată evoluția proprie.

Bun, ajunge despre mine. Haideți să vă povestesc și despre activitatea în privința celorlalți adolescenți. Profesorii acestora le-au dat un exercițiu, acela de a-și desena propria MANDALA (imagine-simbol servind ca instrument al contemplației; cerc magic) pe diverse foi colorate și știm cu toții că orice culoare are propria sa semnificație:

ROȘU – culoare caldă, care stimulează sistemul nervos și sângele, generează emoție și furie. Accentele ușoare de roșu conduc la vigoare și vitalitate. Roșu cu nuanțe de maro este o culoare negativă (așa că vă sfătuiesc să stați departe pentru a va putea menține buna dispoziție). Roșul deschis (sau rozul) are efect sedativ. Creează energii optimiste și odihnitoare.

PORTOCALIU – culoare caldă, ce nu creează disconfort, ÎNCURAJEAZĂ RĂBDAREA, ATENȚIA, OPTIMISMUL și VESELIA. De asemenea, este un stimulator emotiv.

GALBEN – deși, eu, personal nu pot compara galben cu veselia să nu credeți că nu este pentru că galben este CEA MAI veselă CULOARE. Da, da, ați citit corect, galben este cea mai veselă culoare, stimulând sistemul nervos și munca intelectuală, îmbunătățește vederea. Generează căldura, intimitatea, satisfacerea. Așa că, dragi cititori, nu strică să aveți un mic obiect de culoare galbenă pe lângă dvs.

VERDE – o culoare rece, plăcută și calmă. Verdele deschis este sedativ și relaxant, fiind aparent foarte recomandat pentru combaterea emoțiilor negative (poate de aici și nevoia/plăcerea de a sta la aer liber, pe iarba🤨), iar verdele murdar, cu nuanțe închise provoacă neliniște.

ALBASTRU – (culoarea mea preferată sincer) este o culoare rece, cea mai rece, o culoare odihnitoare, liniștitoare cu efect sedativ. Culoarea albastru poate fi electrizantă sau liniștitoare, fiind una dintre cele mai contradictorii culori. În exces, poate provoca nostalgie sau chiar depresie (aceste informații mă întristează teribil, cine ar fi crezut asta???). Îmbrăcămintea de culoare albastru închis, purtată pentru mult timp duce la oboseală, indigestie, stări depresive. Totuși lumina nocturnă de albastru are efect relaxant, venind în ajutorul stărilor de somn. Nuanțele deschise de albastru totuși sunt ideale pentru lenjeriile de pat. Albastrul combinat cu alb generează liniștea si relaxarea. Însă va sfătuiesc să vă feriți de nuanțele de albastru foarte deschis, acestea, se pare, pot provoca dureri de cap.

VIOLETUL – este o culoare rece, neliniștitoare, descurajatoare. Violetul deschis însă este plăcut, liniștitor.
ALBUL – inspiră puritatea, răceala, dă senzația de liniște.
MARO – menține echilibrul, o culoare liniștitoare, potrivită pentru decor.
NEGRU – generează starea de tristețe, neliniște, depresie. Nuanțele de maro și negru sunt la limita unei căderi nervoase.

Mandalele tuturor mi s-au părut superbe, fiecare în parte spune povestea desenatorului.
Nu am reușit să fac poze la toate, unele au fost donate pentru galeria noastră de artă, dar aici voi lasă câteva dintre ele. Cine știe, poate cineva ar vrea să încerce acest exercițiu.

Această experiență s-a terminat chiar și cu o tombolă. Până la urma urmei nu puteam să nu îi recompensăm pentru munca depunsă.
Si așa s-a încheiat și această nouă experiență pentru mine, ei și grădina magică.

Semnat,
Lady Butterfly

Etichete:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *